Iisus În Celula

Radu Gyr

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce'nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S'a asezat lânga mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi cândva.

Oftând si-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea capatâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mâna
si-am adormit o mie de ani...

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi...

Am întins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strapuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mâinile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.