Dimensiuni ale Ortodoxiei

Arhim. Teofil Pârâianu

Am ales ca subiect Ortodoxia copilariei mele pentru ca am constatat ca la batrânete nu mai e ca în copilarie, ca Ortodoxia de odinioara era mai ortodoxa decât cea din vremea noastra. Acum cincizeci de ani oamenii gândeau altfel decât cei de acum, iar copiii de astazi nu se mai nasc si nu-si mai traiesc copilaria în conditiile de altadata pe care le-am stiut eu, în satul în care m'am pomenit, în satul în care mi-am trait primii ani ai vietii mele. Credinta ortodoxa de odinioara era una în care se stia de o lege a lui Dumnezeu, oamenii traiau cu un sentiment al sacrului, se gândeau la Dumnezeu mai mult si-L simteau mai aproape si aveau constiinta ca si gândurile cele bune vin de la Dumnezeu. Era mai multa buna-cuviinta. Toate acestea parca s'au ascuns cumva. Lumea de atunci stia mai bine de biserica, se gândea mai mult la Maica Domnului, la sfintii lui Dumnezeu, erau cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu care sunt preotii, aveau o sfiala în fata lucrurilor sfinte, iar evlavia lor nu se raporta numai la lucrurile sfinte direct, ci si la natura, de multe ori era afirmat faptul ca pe grâu e obrazul lui Dumnezeu. Asa gândeau oamenii de odinioara si nu mai gândesc asa oamenii de acum.

Într'o convorbire pe care am avut-o cu parintele Staniloae, parintele a afirmat ca Ortodoxia e doxologie, adica ea se revarsa în preamarirea lui Dumnezeu. Aceasta este Ortodoxia adevarata, cea care preamareste pe Dumnezeu în Treimea Persoanelor Sale, si cinsteste pe Maica Domnului si pe sfinti. Doxologia se manifesta în sfintele slujbe ale Bisericii noastre care sunt vuietul Duhului în constiinta credinciosilor. De câte ori slujim lui Dumnezeu cream o atmosfera în care Dumnezeu e prezent în constiinta noastra, Maica Domnului ne este aproape, toti sfintii sunt în atentia noastra. Ortodoxia noastra trebuie sa se manifeste neaparat în cuvânt si în gând, în simtire si în viata. Daca traim asa, traim ortodox. Dar daca nu ne angajam în doxologie, nu suntem nici în Ortodoxe.

Dintre sfintele slujbe ale Bisericii noastre noi socotim cea mai importanta Sfânta Liturghie, desi toate sunt importante. Totusi se poate vorbi despre Sfânta Liturghie ca despre un rezumat al tuturor slujbelor, ca de o slujba pentru care ne pregatim prin celelalte slujbe. În franceza cuvântul ''Liturgie'' nu înseamna numai liturghie, ci desemneaza toata slujba Bisericii. Toata slujba Bisericii este o Liturghie înainte de Liturghia propriu-zisa, însa Sfânta Liturghie are darul de a cuprinde totul, nu numai slujbele, ci si toate sarbatorile din timpul unui an bisericesc. Sfânta Liturghie este eticheta Ortodoxiei.

La Sfânta Liturghie Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte si care preînchipuiesc mai întâi Trupul si Sângele Mântuitorului se prefac în adevarat Trupul si Sângele Domnului Iisus ca sa se poata împartasi credinciosii si ca Domnul Hristos sa poata intra în alcatuirea madularelor noastre. De aceea se poate vorbi foarte bine despre Ortodoxie si Euharistie, despre Ortodoxia care traieste în Sfintele lui Hristos Taine.

Si daca cineva traieste Ortodoxia asa cum era ea în vremea copilariei mele, daca cineva îsi revarsa sufletul în slujbele dumnezeiesti pentru preamarirea lui Dumnezeu, daca cineva ia parte la Sfânta Liturghie si traieste Ortodoxia din Liturghie, daca cineva se împartaseste cu dumnezeiestile Taine pentru a-L avea pe Mântuitorul Hristos în alcatuirea existentei sale, sigur ajunge sa simta bucuria din Ortodoxie. De aceea se poate vorbi despre Ortodoxie si bucurie. Orice crestin trebuie sa fie un om al bucuriei, caci credinta noastra ortodoxa e alcatuita în asa fel încât e pricina de bucurie, si cine nu vrea sa se bucure, tot trebuie sa se bucure pe masura credintei.

Si daca mergem asa înainte ne putem bucura de comorile Ortodoxiei ascunse mai ales în dumnezeiestile slujbe care sunt în asa fel alcatuite încât din ele învatam rugându-ne si nu rugam învatând. Ele ni-L aduc pe Dumnezeu în fata noastra, în constiinta noastra. Stam de vorba cu Dumnezeu si cu sfintii Sai prin sfintele slujbe. Si toate acestea sunt avantajele Ortodoxiei, ca si care nu exista alta credinta, ca si care nu exista termen de comparatie. Ortodoxia e unica.

Cei care prezinta fel de fel de învataturi si de orientari crestine si necrestine nu cunosc Ortodoxia, pentru ca daca ar cunoaste, n'ar mai cauta altceva. Si noi, pentru ca o cunoastem, ramânem în Ortodoxiei si nu ne poate clinti nimeni din Ortodoxie. Dar mai este credinta ortodoxa într'un fel: ea este una a Tainelor. Noi nu avem constiinta ca putem sa facem în asa fel încât tainele sa devina cuprinse în întregime de mintea noastra. Credinta ortodoxa este usa a Tainelor pentru ca prin ea ajungem sa primim lucrurile tainice care sunt ale credintei.

Daca n'ar exista taine n'ar fi trebuinta de credinta. Ori fiind vorba de taine este necesar sa avem credinta ca sa le putem primi. Despre Taine stim ca nu pot fi elucidate la masura aceea în care sa zicem ca nu mai sunt taine. Ele ramân taine si dupa ce trecem din lumea aceasta, chiar daca vom cunoaste mult mai mult atunci, dar ca sa ajungem sa cunoastem în întregime Tainele credintei nu se poate. Si asta o învatam de la Sfânta Biserica, pentru ca într'o alcatuire rânduita pentru sarbatoarea Nasterii Domnului, vorbind cu Maica Domnului zicem asa: ''De Dumnezeu Nascatoare Fecioara, ceea ce ai nascut pe Mântuitorul pierdut-ai blestemul cel dintâi al Evei ca Maica ai fost bunavointei Tatalui purtând în brate pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat.'' Când afirmam acestea ne dam seama ca este vorba de niste lucruri mai presus de întelegere si zicem mai departe: ''Taina nu sufera ispitire,'' degeaba vrei sa cercetezi taina cum a nascut Fecioara fecioara ramânând, cum a purtat în brate pe Dumnezeu-Cuvântul Întrupat, cum s'a facut pestera cer (''Taina straina vad si preamarita, cer fiind pestera''), cum a purtat Maica Domnului, în brate pe Mântuitorul devenind ''scaun de heruvimi.'' Deci ''taina nu sufera ispitire,'' degeaba scormonesti sa sti ceva ce nu poti sti. ''Ci numai cu credinta toti o slavim (taina) - si zicem catre Maica Domnului -, strigând si zicând: Negraite, Doamne, marire Tie.''

Asta e Ortodoxia: ne duce în fata Tainelor care ramân Taine, ne da constiinta sa ne plecam cu mintea fata de cele ce nu le întelegem si pe care le primim totusi în sufletele noastre.

(Vestitorul Ortodoxiei, Martie 1997)