Desfatarea Postului

Prea ades ocupati sa dea masura lor tuturor lucrurilor, oamenii au pierdut din vedere dulceata vietii, masura ei de binecuvântare. Asa este cazul cu multe din clipele vietii. Micimea lor spirituala, graba cu care vor sa-si traiasca viata, dezinteresul pentru cele sufletesti, i-au facut adesea pe oameni sa nu priceapa rostul profund al postului crestin. Mai nou, i s'au alocat fel de fel de ''scuze'' si ''motivari'' care mai de care mai usor de acceptat pentru psihologia omului modern.

Urechile noastre prea ocupate sa capteze zgomotul lumii nu aud glasul Triodului înaltându-se de la strana Bisericii. Prea rar ''ciulim'' urechile fizice si duhovnicesti la adâncimea textului liturgic, lasându-ne, intelectuali dilematici, furati de ideea ca limba liturgica e greoaie, depasita etc., etc. Sa luam aminte însa la limpezimea ei si la limpezimea exprimarii liturgice. De ce sa postim? Care e rostul postirii? Iata ce ne raspunde textul Triodului: ''Adam a fost scos din rai pentru neascultare si de la desfatare a fost lepadat, amagindu-se de vorbele femeii si gol a sezut în preajma locului, tânguindu-se: Vai mie! Deci, sa ne sârguim toti sa primim vremea postului supunându-ne evanghelicestilor rânduieli, ca printr'însele facându-ne placuti lui Hristos, sa dobândim iarasi salasluirea raiului'' (Stihira, Vecernia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai).

Daca plata pacatului este moartea, iata ca plata dintâi a neascultarii este izgonirea din rai, prin definitie spatiu al ascultarii de Dumnezeu. Pentru ca ''scosu-s'a Adam din rai pentru mâncare'' si o porunca a calcat, de tot binele lipsindu-se. De aceea striga Adam ''Raiule preasfinte, care ai fost sadit pentru mine si prin Eva ai fost încuiat, roaga pe Cel ce te-a facut pe tine si pe mine m'a zidit, ca sa ma satur de florile tale.''

Lipsit de aroma binecuvântata a raiului, Adam îsi pleaca fata în pamânt, cerând, rugând, smulgând prin sudoarea fruntii sale, roada pamântului. Cine ne poate spune cum va fi brazdat broboana de sudoare si lacrima, chipul lui Adam? Pizmuit de sarpe, Adam prin Eva cade. Mâncarea cea amara îi va fi umplut sufletul de durere. Tristetea însa i se va fi îndulcit de spusa Domnului adresata sarpelui: ''Dusmanie voi pune între tine si femeie, între samânta ta si samânta ei; aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei întepa calcâiul'' (Fac. 3, 15).

Bine, dar ce am eu cu pacatul si postul? Te întreb însa si ma las întrebat cu glasul liturgic al Triodului: ''Cine dintre oameni alunecând, a mâniat asa pe Dumnezeu vreodata? Cine a urmat pornirile rautatilor si s'a aratat salas pacatului, precum eu ticalosul?'' Cuprins în ''somnul nepasarii celei rele,'' ''ranit fiind cu sabia desfatarilor,'' rastignit între patima si ura, ''înviforat în oceanul desfatarilor,'' este adevarat ca e greu sa-mi aduc aminte ca în mine, pecete de taina, se afla salasluirea chipului slavei celei negraite. Ochii încarcati de zgura nepasarii si urechile înfundate cu ceara cea urât mirositoare a neascultarii de Dumnezeu nu percep taina adânca a cuvintelor: ''vedeti, vedeti ca Eu sunt Cel ce am mântuit în mare si am saturat în pustie pe poporul izraelitean si apa din piatra am izvorât oamenilor; ca îmbracându-Ma întru cel ce a cazut în stricaciune de demult, saÐl atrag la Mine pentru nespusa mila'' (Cântarea a II-a, Marti, Sapt. I a Postului).

Mereu si mereu imaginea postirii I{l are ca exemplu pe Însusi Domnul. De aceea ne zice Triodul: ''Cu înfrânare sa ne sârguim toti a smeri trupul, trecând DUMNEZEIASCA MASURA A POSTULUI CELUI FARA DE PRIHANA'' (Stihira a Vecerniei, Duminica I din Post).

Aflati la ''intrarea postului,'' cu ''luminatul vesmânt al Postului îmbracându-ne, sa ne dezbracam de haina cea întunecata a betiei,'' sa priveghem, ''intrarile poftelor închizându-le si catre Domnul uitându-ne,'' sa avem catre Domnul si Dumnezeul nostru ''plecare si apropiere,'' pentru ca scapati din prapastia rautatii, sa iubim ''numai caile care duc la odihna cea din Împaratie.''

Dar, ''luminatul vesmânt al postului'' nu poate fi îmbracat pe un suflet prihanit. Dincolo de brocartul duhovnicesc al postirii, din adâncul cugetului nostru, din nelucrarea noastra cu Dumnezeu ar iesi la suprafata mirosul cel urât al poftelor si patimilor noastre pacatoase. De aceea, Triodul ne îndeamna sa ''spalam fata noastra cu apa neprihanirii, sa ne lamurim sufletul si sa ne curatim trupul, sa postim precum de bucate, asa si de toata patima, desfatându-ne cu virtutile duhului''.

''Sa postim post primit, bineplacut Domnului, Postul cel adevarat care este înstrainarea de rautati, înfrânarea limbii, lepadarea mâniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramântul mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevarat si bineprimit'' (Idiomela bilei, Marti din Sapt. I a Postului).

Dar în post, în aceasta perioada ''maica a curatiei,'' care învinovateste pacatul si este vestitoarea pocaintei, Domnul nu ne lasa în lupta fara ajutorul Sau. Postul însusi este ''arma tare'' si ''pavaza'' împotriva celui ce ne îndeamna iarasi la departare de Dumnezeu. Postul în sine ne ajuta sa ''întoarcem înapoi toata uneltirea înselaciunii vrajmasului, sa nu ne temem de focul ispitelor.'' Calea postului, desfatarea postirii nu tine, asadar, de o obligatie, ci este un dar de la Daruitorul, ce se aseamana cu darul daruit lui Adam odinioara. Sa cerem mereu sa gustam din toate poruncile Domnului. Sa cerem izvoare de lacrimi, roua inimilor noastre. Întariti astfel pe ''piatra poruncilor Sale,'' noi ''cei scosi din rai pentru mâncarea cea amara,'' acum prin ''oprirea poftelor, postind de bucate si precum de bucate si de toata patima, cu rugaciuni si cu lacrimi cautând pe Domnul, uitare rautatii desavârsit facând,'' cerem mereu si mereu Domnului Iisus Hristos a vedea toti prea cinstita Patima Sa si Sfintele Pasti, duhovniceste bucurându-ne.

Dar suntem singuri, noi, ''trecatori pe pamânt ca toti parintii nostri'' în aceasta cale duhovniceasca si aspra, dura, dar si desfatatoare? Nicidecum. Foc si lumina fiindu-ne primirea Preacuratelor si de Viata Facatoarelor Taine, ne lumineaza asupra esentei Postului: ''Iar pe noi, pe toti care ne împartasim dintr'o Pâine si dintr'un Potir, sa ne unesti unul cu altul prin împartasirea cu Acelasi Sfânt Duh si pe nici unul dintre noi sa nu ne faci a ne împartasi cu Sf. Trup si Sânge al Hristosului Tau spre judecata sau osânda, ci sa aflam mila si har împreuna cu toti sfintii care din veac au bineplacut TTie: cu stramosii, parintii, patriarhii, proorocii, apostolii, propovaduitorii, evanghelistii, mucenicii, marturisitorii, dascalii si cu tot sufletul drept ce s'a savârsit întru credinta ...'' (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare).

Iata de ce putem vorbi despre ''desfatarile postului.'' Cu toti laolalta, cu cei amintiti si ''mai ales cu Preasfânta, Curata, Binecuvântata, Marita Stapâna noastra de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria,'' sprijinindu-ne pe bratul de rugaciune al Sf. Cruci, lasându-ne umbriti de lumina Sf. Icoane si bucurându-ne cu Sf. Grigorie Palama de vederea luminii celei necreate a lui Dumnezeu, Postul nu mai tine de stress si de constrângere. Ci de desfatare si bucurie. De Ortodoxia noastra. Plinirea Postului ne reaseaza în Rai, în spatiul Ortodoxiei absolute.

Pr. drd. asist. Constantin Necula