Despre Biserica

Cuvântul Biserica are doua întelesuri: primul, cu notiunea de cladire, locas de cult, si al doilea, ca o institutie sau organizatie, comunitate religioasa de cult. Cult înseamna adorarea sau preamarirea lui Dumnezeu, cu o mare dragoste de catre credinciosi, ca pentru creatorul si ziditorul tuturor celor vazute si nevazute.

I. Biserica, cladirea ei ca locas de cult, este considerata ca locas, sau casa lui Dumnezeu si îsi are originea din cele mai vechi timpuri, când popoarele se închinau la zei si aveau temple, pe care le considerau case ale zeilor lor. Avram si Moise nu aveau temple, dar considerau locurile unde li s'a aratat Dumnezeu, ca locuri sfinte, de închinare si rugaciune catre Dumnezeu.

Evreii n'au avut temple în robia egipteana, ci numai dupa iesirea lor din Egipt, când Moise a dispus unor barbati iscusiti sa construiasca un locas sfânt, asa cum a poruncit Domnul (Iesirea 36:1-2). Dupa aceea se aminteste mereu în Testamentul Vechiu despre locasul sfânt, iar de la Solomon apare denumirea de templu, fiindca El a construit una din cele mai minunate cladiri din vremea aceea. (Cartea I-a a Regilor cap, 6).

La Levitic, Domnul a dat îndrumari lui Moise pentru toata rânduiala de comportare si a serviciilor ce au de îndeplinit arhiereii la aducerea jertfelor în sfântul locas pentru iertarea pacatelor. In cântarea lui Moise se aminteste de locasul sfânt ''pe care l-ai gatit tie, Doamne, pe care mâinile tale l-au zidit'' (Iesirea 15:17). Locasul sfânt era considerat ca locuinta atotputernicului Dumnezeu, asa aflam la Psalmul 5:8, unde Psalmistul spune: ''Intru multimea milei, intra-voi în locasul tau, închina-ma-voi patruns de frica ta, la templul cel sfânt.'' In mai multi psalmi, la Proorocii Isaia. Daniil, Ezechia, Miheia, se aminteste de sfintenia templului, ca si de locul de unde Dumnezeu vegheaza si ia masurile de îndreptare dupa felul cazurilor. Mântuitorul Iisus Hristos este amintit de multe ori în Testamentul Nou ca a cercetat templul, unde s'a rugat, a cetit din Scripturi si a învatat poporul. Prima data e amintit la Sfântul Evanghelist Luca, dupa praznicul Pastelui, când a participat prima data la templul din Ierusalim cu parintii lui, la vârsta de 12 ani. (Luca 2:41-50). Cât de mult a pretuit Mântuitorul cladirea templului, ca loc sfânt al lui Dumnezeu, aflam atunci când a venit la Ierusalim si a dat peste vânzatori si cumparatori în curtea templului si a rasturnat mesele zarafilor si bancile vânzatorilor de porumbei si i-a izgonit afara, zicându-le: ''Casa mea, CASA DE RUGACIUNE se va chema si voi ati facut-o pestera de tâlhari.'' (Matei 21:12-13).

Când a fost vândut arhiereilor, care cautau de multa vreme o posibilitate ca sa-l omoare, Iuda vânzatorul, care stia locul din gradina Ghetsimani, unde mergea Mântuitorul dese ori ca sa se roage, s'a dus acolo cu oaste multa si cu slugi de ale arhiereilor, ca sa-L prinda, El le-a zis: ''Ca la un tâlhar ati iesit cu sabii si cu sulite sa ma prindeti, în fiecare zi sedeam în templu si învatam si nu ati pus mâna pe mine.'' (Matei 26:55, si Marcu 14:49).

Dupa Inaltarea Domnului la ceruri, apostolii si ucenicii Lui au organizat comunitati religioase, dar nu aveau temple, respective biserici, pentru ca mereu erau urmariti, persecutati, închisi si ucisi, ca dusmani ai legilor statului. Ei se adunau la rugaciune si la învatatura cea noua a lui Hristos în case particulare si prin locuri ascunse, ca cimitire, subterane, etc.

Numai începând cu edictul împaratului Constantin cel Mare, dat în anul 313 d.C., care a declarat religia crestina, religie de stat, au avut crestinii dreptul ca sa-si cladeasca locasurile lor de cult, care cu timpul au ajuns sa aibe forme splendide, unele catedrale de o frumusete rara si încapatoare pentru mii de credinciosi în orasele mari cu o populatie numeroasa crestina.

Sfintenia bisericilor crestine, mici sau mari, mai mult sau mai putin împodobite cu icoane, policandre, lucrari de arta, sta în savârsirea sfintei Liturghii, ce se savârseste în ele, spre a se aduce pe sfintele lor altare jertfa nesângeroasa a Sfântului Trup si Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întru pomenirea Cinei celei de Taina, ce a dat-o sfintilor Sai apostoli, în ajunul rastignirii Sale pe Crucea Golgotei, unde Si-a varsat scump Sângele Sau, pentru mântuirea tuturor celor ce se întorc cu pocainta catre Dumnezeu, prin credinta în Domnul Iisus, cu harul Sfântului Duh si prin rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor.

Sfintenia bisericilor crestine mai sta si într'aceea ca, în fiecare din ele, se pastreaza sfânta împartasanie, Sfântul Trup si Sânge al Mântuitorului, în mod permanent în sfântul chivot de pe sfânta masa din altar. Apoi ne este asigurarea Mântuitorului data prin cuvintele ''Ca unde sunt doi sau trei adunati întru numele meu, acolo sunt si Eu în mijlocul lor.'' (Matei 18:20). Aceste cuvinte ne îndreptatesc ca locasul bisericii este sfânt, de oarece în toate zilele de Dumineci si sarbatori, se aduna crestinii pentru a aduce rugaciuni de lauda si preamarire lui Dumnezeu, rugaciuni de multumiri pentru binefacerile primite si se aduc rugaciuni de cerere pentru nevoile trupesti si sufletesti, dar în special, pentru iertarea pacatelor.

Crestinii, care îsi cunosc datoria fiiasca fata de Dumnezeu Tatal si Fiul Sau, Capul Bisericii, nu se pot lipsi de la participarea regulata la adunare, la care ia parte însusi Mântuitorul nostru, în chip nevazut de ochii nostri trupesti si nu se pot lipsi de împartasirea cu Sfântul Trup si Sânge al Lui, pe care numai aici, în sfânta lui Biserica îl pot primi.

II. Biserica, în al doilea rând, este adunarea crestinilor ca organizatie religioasa de cult, o institutie divina, sfânta, universala, apostolica, asa cum o marturisim în Crezul nostru crestin Ortodox: ''Intru una, sfânta, soborniceasca (universala), si apostoleasca Biserica (credem).'' Ea este întemeiata de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca prin învatatura Sa dumnezeiasca sa se poata îndrepta omenirea cu pocainta catre Dumnezeu si a întarit-o cu sfânta jertfa pe Crucea Golgotei, varsându-si scump Sângele Lui pentru iertarea pacatelor lumii întregi, a celor care se întorc cu pocainta si îndreptare catre atotmilostivul Dumnezeu-Tatal. Aceasta înseamna ca prin Biserica întemeiata de Mântuitorul Hristos, orice om îsi poate câstiga reînoirea sufleteasca si restabilirea legaturii cu Dumnezeu, a revenirii la calitatea de fii ai lui Dumnezeu, calitate, care a fost întrerupta din cauza îndepartarii de la Dumnezeu, prin calcarea sfintelor porunci si învataturi.

In aceasta organizatie a Bisericii fac parte ca membrii ei, toti cei care sunt botezati în Hristos, cred în El si în sfânta Lui învatatura, pe care o practica fara abatere, atât în familie, cât si în mediul social din care fac parte, manifestându-se prin vorbe si fapte crestinesti, chiar si în situatii de forta majora, când li s'ar cere sa renunte la credinta lor în Hristos Domnul. Ca membru al Bisericii crestine are datoria ca sa se roage zilnic acasa, sa ia parte la toate serviciile divine ale Bisericii, sa ia parte la Sfintele Taine, pentru a primi binecuvântare si ajutor de la Dumnezeu, cum ar fi: când este nas la Botezul si Mirungerea finului sau Acestea sunt, pe scurt, îndatoriri spirituale, dar mai sunt si unele îndatoriri materiale: sustinerea în buna stare a cladirii, casa parohiala, scoala de educatie religioasa, cladirea cu oficiul parohial, administratie, biblioteca, etc., toate fiind necesare pentru mentinerea la o unitate si solidaritate în credinta noastra crestina, a unei grupari de membri ai unei biserici, numita parohie, pentru o colaborare unitara si întarire spirituala.

Membrii Bisericii fac parte din doua categorii: membri ordinari, numiti laici sau mireni, si membrii din conducerea spirituala, numiti clerici. Clericii au o pregatire speciala, teologica si sunt hirotonisiti prin Sfânta Taina a Preotiei. Acestia sunt înpartiti în trei grade: Episcopii, Preotii si Diaconii. Episcopii sunt succesorii sfintilor Apostoli, dar neputând sa se ocupe de multimea credinciosilor, s'a format categoria preotilor, ca delegati ai Episcopilor, cu dreptul de a învata si a savârsi Sfintele Taine, afara de Sf. Taina a Preotiei, care este în mod exclusiv numai a Episcopilor. Categoria Diaconilor serveste ca ajutatori la serviciile divine pe lânga Episcopul respectiv, sau lânga un Preot, dar nu pot sluji serviciile divine. Ei pot fi ca ajutoare în învatamânt si administratie.

Serviciul preotiei a fost dat celor 12 apostoli si 70 de ucenici de catre Arhiereul cel mare, Domnul nostru Iisus Hristos, dupa Inviere, prin suflarea Duhului Sfânt peste ei, zicând: ''Luati Duh Sfânt! O grupare de credinciosi, cu o Biserica si un preot se numeste parohie si poarta numele sfântului, care este protectorul Bisericii. Gruparea de parohii dintr'o regiune poarta numele de Episcopie si e condusa de un Episcop. Mai multe Episcopii dintr'o regiune mai mare formeaza o Mitropolie, iar mai multe Mitropolii la un loc, formeaza o Patriarhie. Aceste formatii sunt o necesitate administrativa pentru mentinerea unitatii Bisericii, material si spiritual. In Ortodoxie, fiecare tara, care are majoritatea populatiei de credinta ortodoxa îsi are Patriarhia ei. Asa avem, de exemplu, Patriarhia Ortodoxa din România, Rusia, Serbia, Bulgaria, etc.

In Biserica crestina si în special în Biserica Ortodoxa, sunt socotiti ca facând parte din Biserica si cei trecuti la viata vesnica si de aici avem împartirea Bisericii din doua parti: Biserica celor vii, numita Biserica luptatoare si Biserica celor trecuti în eternitate, numita Biserica învingatoare. Biserica se considera ca unitate pe baza legaturii dintre cele doua Biserici, fiindca Biserica celor vii se roaga lui Dumnezeu si pentru cei trecuti în vesnicie, iar sfintii, care fac parte din Biserica învingatoare sau biruitoare se roaga lui Dumnezeu pentru ajutorul celor din Biserica luptatoare. Prin cetele îngerilor s'a creat Biserica cereasca, la care s'au adaugat si dreptii primiti din Biserica luptatoare. Sf. Apostol Pavel ne spune: ''v'ati apropiat de muntele Sionului si de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc si de zeci de mii de îngeri slavitori si de adunarea celor întâi nascuti scrisi în ceruri, si de Dumnezeu, Judecatorul tuturor, si de duhurile celor desavârsiti.'' (Evrei 12:22-23).

Am citat mai sus articolul din Crez, ca Biserica este ''Una, sfânta, soborniceasca (universala) si apostoleasca,'' la care avem urmatoarele explicatii:

Biserica crestina este Una, fiindca este un corp spiritual, cu un Cap nevazut, care este Domnul nostru Iisus Hristos, Intemeietorul ei si e sustinuta în activitatea ei prin Duhul Sfânt. La Efeseni ni se spune: ''Si toate le-a supus sub picioarele lui si mai presus de toate L-a dat pe el cap Bisericii,'' (Efeseni 1:22).

Este sfânta, pentru ca Intemeietorul ei a sfintit-o prin jertfa Sa pe Crucea Golgotei si i-a dat puterea iertarii pacatelor. Membrii ei se ostenesc sa devina sfinti, pacatosii nu sunt exclusi, dar sunt invitati la pocainta de catre Mântuitorul Hristos, caci pentru ei a venit în lume si nu pentru cei drepti. (Matei 9:13).

Este soborniceasca, adica universala, pentru ca nu este limitata la un anumit spatiu si timp fix, nu e legata de o tara, de o rasa, ci este pentru toti oamenii de pe pamânt, care vor sa primeasca învataturile si conditiile ei.

Este apostoleasca, fiindca a pastrat credinta si învatatura data de Mântuitorul sfintilor Apostoli, în întregime si neschimbata. In baza acestui fapt, Biserica crestina Ortodoxa are credinta adevarata, neschimbata, si deci nealterata cu învataturi adaogate, asa cum au procedat celelalte Biserici crestine.

Mântuitorul Iisus Hristos, Capul Bisericii, îsi continua activitatea Sa în Biserica prin Duhul Sfânt, la cererile si rugaciunile înaltate prin slujitorii ei, asa cum se exprima la Sfânta Liturghie: ''Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si împartasirea Sfântului Duh, sa fie cu voi toti.''

Biserica are autoritatea Capului ei, care ne cere sa fim membrii ei adevarati, în credinta deplina si evlavie crestineasca, în iubirea de aproapele ca pe noi însine, cu savârsirea faptelor bune si în nadejdea nesovaielnica în câstigarea mântuirii si a fericirii vesnice în împaratia cerurilor. Nu pot sa fie crestini acei ce nu respecta învatatura si poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, nu pot sa facaEparte din Trupul lui Hristos, care este Biserica întemeiata de El. A fi crestin, înseamna a fi urmator întru totul al modelului de viata, pe care ni l-a lasat Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în viata pe care a dus-o aici pe pamânt, în viata trupeasca, omeneasca, întru care s'a întrupat ca sa fie asemenea cu noi si sa ne arate cum este placut înaintea lui Dumnezeu Tatal, ca sa traim asemenea cum a trait El. Numai traind dupa exemplul ce ni s'a dat, putem sa fim crestini, putem face parte cu adevarat, din Trupul Sau, care este Biserica. Trebue sa mai stim, ca în afara de Biserica nu este mântuire. Multi se plâng ca este imposibil ca sa traiesti întocmai dupa conditiile crestine, sa traiesti cum a trait Hristos, ca El a putut, ca a fost Fiul lui Dumnezeu. Dar cum au putut sa traiasca apostolii, primii crestini din veacurile primare, când au suferit moarte pentru credinta lor în Hristos si cum au suferit dealungul veacurilor multi, care au suferit chinuri si chiar moarte pentru credinta crestina= Nu este imposibil ca sa traim crestineste, dar este putin cam greu sa ne deslipim de felul de viata al lumii acesteia, care este sub stapânirea celui viclean si dusman al Tatalui ceresc. Suntem legati de cele materiale, cu trup si suflet, suntem legati de cele pamântesti si trecatoare si suntem orbiti de cel rau, ca sa nu vedem cele ceresti, catre care ne îndreapta învatatura si poruncile Mântuitorului. Se spune ca ceeace este imposibil oamenilor, la Dumnezeu, toate sunt posibile, deci sa ne rugam la bunul Dumnezeu, ca sa ne faca posibila viata de a trai dupa modelul Fiului Sau, sa ne faca posibile dezlipirea noastra de iubirea desertaciunilor celor pamântesti si atunci, cu adevarat vom trai viata, cu adevarat crestineasca si bine placuta lui Dumnezeu. Sa ne rugam, caci Dumnezeu ne asteapta mereu pentru îndreptare, ca pe fiul cel pierdut si ca pe toti pacatosii, care s'au întors la El, cu pocainta sincera si adevarata.

In Sfânta Scriptura sunt destule locuri, unde ni se arata însemnatatea Bisericii ca locas de cult si ca organizatie divina-omeneasca pentru mântuirea oamenilor si noua ne ramâne sa le recunoastem si sa ne adaptam viata noastra la regulile de baza date noua de catre Intemeietorul ei. Sa ne rugam pentru Biserica crestina, cât se poate de des: ''Mai întâi, adu-ti aminte, Doamne, de sfânta, soborniceasca si apostoleasca Ta Biserica, pe care ai câstigat-o cu scump Sângele Tau. Înnoeste-o, întareste-o, raspândeste-o, înmulteste-o, împaca-o si o pazeste nebiruita de portile iadului, iar dezbinarile ei le potoleste. Amin.'' (Din Cartea de Rugaciuni).

Preot Romulus Radu, preot pensionat al Episcopiei de la Vatra Româneasca, Jackson, Michigan