Icoana Nasterii

Crestinul Ortodox trebuie sa stie ca icoana nu este fotografie. Ea nu portretizeaza trasaturile fizice si nici caracterele psihice ale persoanelor pe care Biserica îi numeste sfinti. Desi manualele de pictura dau vagi indicatii cum trebuc reprezentati anumiti sfinti, nu este absolut necesar ca barba Sfântului Vasile sa fie asa cum el o purta în viata, sau ca Sfântul Antonie sa fie pictat cu statura dreapta sau gârbov. În iconografie totul este simbolic, nu realist. Asa cum arata numele, iconograful ''scrie'' icoane, nu le picteaza. Afirmatia ca în iconografie se întrebuinteaza un stil decorativ este gresita, pentruca icoanele sunt niste teofanii, nu simple decoratii. Ele sunt niste ''instantanee'' ale divinitatii sau, mai bine zis, sunt revelatia Chipului lui Dumnezeu în om. Ceeace este important în iconografie nu este maniera sau arta, ci caracterul teocentric al icoanei. Icoana este un arhetip al misterului Dumnezeirii. Omul duhovnicesc admira într'un peisagiu puterea Duhului Sfânt, datatorul de viata, si frumusetea, ca pe un atribut dumnezeiesc, fara sa cada în idolatria fapturilor, cum zice Sfântul Apostol Pavel despre pagâni care, întunecându-si mintea din pricina pacatului, ''... au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al târâtoarelor'' (Romani 1:23).

Când ne închinam în fata unei icoane, sfântul dispare ca importanta. El este venerat, fara îndoiala, dar îndeplineste doar functia pe care o are sticla geamului prin care privim. Sfântul devine transparent. Sfântul Ioan Damaschin numeste icoanele ''ferestre catre cer.'' Ochii nostri nu trebue sa se opreasca la sticla geamului, ci toata atentia trebue îndreptata la ceeace se petrece dincolo de imagine. Asadar, icoanele, natura, sfintii si oamenii duhovnicesti sunt niste instrumente ale revelatiei. Proorocul David spune: ''Minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui ...'' (Ps. 67:36). Asadar, obiectul adoratiei noastre este Dumnezeu, nu omul. În rugaciune, omul nu trebuc sa adaoge nimic prezentei lui Dumnezeu. În icoana Nasterii Mântuitorului Hristos, Dumnezeu cel necuprins se coboara pâna când devine Fiu al Omului. Imnografia bisericii care merge mâna în mâna cu arta icoanei confirma aceasta revelatie a lui Dumnezeu în lume: în Scriptura, în natura si în istorie. Liturghia Nasterii Domnului nu se ocupa prea mult de copilul din Betleem, ci mai degraba pune accentul pe Întruparea lui Dumnezeu; Dumnezeu facut om cu scopul de a restaura si îndumnezei natura umana. Cu simplitate si claritate, icoana Nasterii exprima episodul din Evanghelia lui Luca si Matei. Însa functia icoanei nu este didactica, nici dogmatica. Fiecare figura exprima dumnezeiescul într'o simfonie a întregului. Dupa câteva momente de contemplatie te cuprinde o bucurie si o pace launtrica.

Înainte de secolul al IV-lea, Nasterea si Botezul Domnului se sarbatoreau în aceeasi zi sub numele de Epifanie, adica aratarea Domnului în Treime. Astazi icoana Botezului este diferita de cea a Nasterii; totusi în icoana Nasterii Dumnezeu a ramas reprezentat în Treime. Steaua Betleemului vine si lumineaza dintr'un triunghi înscris într'o sfera, triunghiul reprezentând Sfânta Treime iar sfera nemarginitul Dumnezeirii. Si, pentruca prin Duhul Sfânt, Dumnezeu intra în materie, icoana Nasterii reprezinta crearea din nou a lumii, regenerarea ei. O singura raza rasare din acest Triunghi, însemnând un singur Dumnezeu, o singura esenta a Dumnezeirii. Apoi raza se desface în trei, aratând participarea întregii Treimi la economia mântuirii omului. Vedem acolo cerul si pamântul plin de bucurie. Îngerii, reprezentând lumea cea nevazuta, iar Maria, Iosif, pastorii si Magii închipuind pamântul, adica lumea noastra în care traim, peste care troneaza Dumnezeu în Treime. Într'una din icoanele Nasterii de pe frescele dela Manastirea Cocosu, din România, este o coloana care uneste cerul cu pamântul. Este asteptarea Vechiului Testament, care se exprima în mod pesimistic prin gura Eclesiastului: ''... Dumnezeu este în ceruri, tu pe pamânt'' (Eclesiastul 5:1), ori în dorinta plina de speranta a profetului Isaia: ''Daca ai rupe cerurile si Te-ai pogorî ...'' (Is. 63:19) {Sf. Paul Evdochimov, The Art of the Icon}. Iata ca astazi Betleemul a deschis cerurile. Iata ca Dumnezeu s'a coborît.

Partea de sus a icoanei este statica, nemiscata, eterna. Acolo este Dumnezeu în Treime, lumina stelei care s'a oprit si îngerii care, desi cântând, nu se misca, pentruca fac asta din vesnicie. Apoi pamântul care a deschis larg gura pesterii pentru intrarea lui Dumnezeu în materie. Acolo în negrul pesterii, sub cripta larg boltita a pamântului se îndeplineste taina Mântuirii. În fresca de la Cocosu, Maica Domnului si batrânul Iosif stau îngenunchiati cu mâinile unite în rugaciune contemplând taina, iar pruncul Iisus în mijloc, pe ieslea cu câteva paie, ca pe o masuta, ia chipul oferirii unei jertfe negraite. Pruncul nascut în pestera se arata a fi Împaratul tuturor, dar si Mielul jertfit. Deasupra acestui preînchipuit altar se vad capetele celor doua animale biblice: boul si asinul, a caror prezenta poate fi înteleasa mai usor, prin cuvintele profetului Isaia: ''Boul îsi cunoaste stapânul si asinul ieslea domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Mcu nu Ma pricepe'' (Is. 1:3). În aceste doua animale vedem drumul care a dus la compozitia icoanei Întruparii, reprezentând cele doua biserici: Biserica crestinilor proveniti din Iudei si Biserica crestinilor proveniti din pagâni. Ieslea Întruparii devine altarul lumii din care se ofera pâinea Cuvântului lui Dumnezeu ca hrana popoarelor pamântului. În icoana Craciunului se exprima taina întregii mântuiri. Betleemul se traduce Casa a pâinii, unde s'a nascut ''... pâinea cea vic, care s'a pogorât din cer'' (Ioan 6:51)

În partea de jos a icoanei este toata miscarea. Aici este istoria, intrarea omului în taina mântuirii: pastorii vin în graba, caii magilor alearga în galop, iar în unele icoane Iosif sta jos cu barba în mâini, trist, cugetând în sine, iar un personagiu care reprezinta ispita, sopteste în urechea lui Iosif îndoiala despre fecioria Maicii Domnului.

În icoanele realiste din Biserica Catolica sunt mai multe elemente umane: femei care ajuta pe Sfânta Fecioara la nastere, scaldatoarea pruncului ... etc. Renasterea a despartit planul naturii de ordinea cereasca, cautând sa reprezinte natura în detaliile ei strict realiste, anatomice si psihologice. Se reflecta aici separarea care se face în Occident între planul naturii si ordinea harului. Aceasta a dus la eliminarea icoanei din Protestantismul a carui teologic a pierdut orice încredere în putinta de sfintire a omului si de transfigurare a cosmosului.

În concluzie, icoana, indiferent daca este a unui sfânt sau o scena din Biblie, trebue sa reprezinte o anticipare a transfigurarii eshatologice a cosmosului. În pruncul nascut în pestera se arata Împaratul tuturor, dar si Mielul jertfit. În acest fel, icoana are o functie paralela exegezii biblice si propoveduirii patristice; continutul ei este întotdeauna înfatisarea întregului plan al mântuirii pâna la îndumnezeirea finala a creatiei.

Par. Arhim. Roman Braga