Obiceiuri Legate de Sarbatorile de Iarna

În tari muntoase ca Bulgaria, România sau Carpato-Rusia, cu paduri si brazi acoperiti de omat si drumuri înzapezite, oamenii sunt obligati sa stea mai mult în casa, la gura sobei; nu ies afara decât pentru a da mâncare la vite. Noptile sunt lungi si oamenii se aduna sa asculte povestile spuse de batrâni, în timp ce femeile torc si nevedesc. Doua mari posturi au loc în timpul iernii, timp în care femeile tes pânza si covoare, pentruca atunci au mai mult timp. Este mult basm, poezie si dragoste în pacea intima a familiei. Cine vrea sa cunoasca sufletul taranului ortodox, sa intre în casa lui, mai ales iarna. Va vedea atunci cum el se închina cu fata la Rasarit, de unde vine lumina; îsi face semnul crucii înainte si dupa mâncare; cum înainte de a bea apa dintr'un ulcior, sufla de trei ori în cruce, ca sa alunge duhurile rele; înainte de a taia pâinea, femeia face peste ea cu cutitul semnul crucii de trei ori ... si asa mai departe.

Dar, în afara de viata lui obisnuita, alte traditii si obiceiuri de o rara frumusete si de o deosebita valoare spirituala, sunt concentrate în jurul celor doua mari sarbatori de iarna: Craciunul, adica Nasterea Domnului Hristos si Anul Nou. Românii au mostenit dela stramosii lor Romani sarbatoarea Anului Nou împodobita cu o multime de datini în legatura cu cultivarea pamântului, caci ei erau agricultori. La aceste datini s'au mai adaugat poezia si legendele pastorilor Daci din Muntii Carpati, care pe lânga multe alte îndeletniciri se mai ocupau si cu lucratul în lemn si cu mineritul comorilor de aur din Valea Ariesului.

Cu multi ani înainte de Hristos, în apropierea Anului Nou, Romanii sarbatoreau pe zeul lor Saturn, cu procesiuni, dansuri si scenete de teatru; oameni mascati si cu ceterasi umblau din casa în casa. Toate astea tineau mai multe zile în sir si se vorbea într'ânsele despre ocupatiile sau despre credintele lor în viata si moarte. Chiar si mai târziu când oamenii s'au crestinat, ei nu au lasat aceste obiceiuri pagânesti, care în fond erau nevinovate si reprezentau viata lor de toate zilele. De aceea Sfintii Parinti ai Bisericii, dupa anul 325, au mutat sarbatoarea Nasterii Domnului Hristos chiar în mijlocul Saturnalelor romane. În primul rând, au facut asta pentru a abate atentia dela obiceiurile pagâne a celor de curând botezati, spre importanta praznicului crestin, bazat pe realitate si pe adevar (vezi Ioan: 4:23-4). În al doilea rând, era în intentia Sfintilor Parinti de a curati aceste obiceiuri de partea lor pagâna si de a le da un continut crestin.

Aproape toate datinele românesti de iarna s'au îngramadit între 20 Decemvrie si 8 Ianuarie. La 20 Decembrie, în ziua Sfântului Ignatie, Episcopul Antiohiei, românii taie porcii. Se taiau porcii si înainte de venirea lui Hristos, tot în aceasta vreme. Dar stramosii nostri aduceau acest sacrificiu zeului Saturn; crestinii de acum îl taie pentru îndestularea gospodariilor si pentru veselia zilelor de sarbatori. Obiceiul acesta este foarte vechi si se chiama Vasilca. Este pastrat în Valea Dunarii si în Anglia si aminteste de vremurile medievale când robii de pe mosie întâmpinau pe boier de Anul Nou, cu daruri

Traditii crestine. Colindele. Steaua

În timpul postului Craciunului copiii pregatesc stele din carton acoperit cu hârtii colorate. În centru este icoana Nasterii Domnului si în colturi atârna cinci clopotei. Cei trei copii care vor purta câte o stea preînchipuie pe cei trei Magi, iar ''Cântecul de Stea'' este un rezumat al Evangheliei ce se citeste în ziua praznicului la biserica. În prima zi de Craciun (25 Decemvrie) toti stelarii sunt în biserica, pentruca stelele trebuiesc binecuvântate de preot. De aici vor porni colindând, din casa în casa, pâna în ziua de Sfântul Ioan (7 Ianuarie).

În Transilvania, pe lânga stea, copiii mai pregatesc Viflaimul si Irozii, niste piese de teatru, reprezentând Nasterea lui Iisus. Ele se vor juca în fiecare casa, însotite de alte colinde. Obiceiul acesta se gaseste si în Italia. Folkloristul italian Cossar aminteste de stea, de Viflaim si de Irozi ca venind dela Tracii încrestinati, pentruca în secolul al X-lea o parte din Români - numiti Morlaci - au fost împinsi de slavi pâna în Croatia de azi, atunci înca parte din Italia, aducând cu ei aceste traditii. Toate colindele românesti sunt crestine si foarte bogate în continut, cuprinzând nu numai evenimentul Nasterii Domnului ci si alte pasagii din Vechiul si Noul Testament, puse în versuri. Chiar si cele care nu amintesc de texte biblice, sunt pline de învataturi crestine. Ele se adreseaza tuturor, dupa vârsta si ocupatie. Exista o colinda speciala pentru preot, pentru feciori, pentru fete mari; colinda pentru ''jude,'' adica pentru primarul satului, colinda vânatorilor, a macelarilor, a pastorilor ... etc

În anii dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, Tineretul Crestin din Romania dadea concursuri de datini stramosesti. La Ateneul Român din Bucuresti, concursurile erau organizate, fie de Patriarhia Româna fie de Fundatiile Regele Carol I, fie de Ministerul Culturii Nationale. Întotdeauna cultura nationala în România a fost nedespartita de traditiile bisericesti.

Ajunul de Craciun este o zi de post. Preotul umbla din casa în casa cu icoana Nasterii Domnului. Oamenii nu manânca pâna când preotul nu ajunge la casa lor sa binecuvinteze mâncarea, chiar daca asta se întâmpla sa fie noaptea târziu. Dupa ce casa este sfintita si preotul a plecat toti se aseaza la masa si manânca turte de grâu numite ''pelincile Domnului.'' Ele preînchipuie scutecele în care a fost înfasat pruncul Iisus în ieslea Betleemului. Se aprinde în coltul dela icoane o candela cu untdelemn si nimeni nu doarme în noaptea aceasta, astepând colindatorii. Portile sunt în laturi, usile descuiate si câinii legati. Satul rasuna de melodia Lerului Domnului care nu este alt ceva decât traducerea lui Aleluia Doamne.

Taranul român crede despre Mos Craciun ca a fost proprietarul ieslei din Betleem în care s'a nascut Iisus Hristos, iar despre baba Craciunoaie, ca ar fi mosit pe Maica Domnului. Se amesteca legenda cu adevarul, însa toate sunt îmbinate într'un complex frumos, artistic.

Boboteaza: sarbatoare festiva

Boboteaza (6 Ianuarie) si cu Sfântul Ioan (7 Ianuarie) aproape ca formeaza una si aceeasi sarbatoare. În ajun, preotul sfinteste casele cu apa care a fost sfintita în dimineata aceea dupa Sfânta Liturghie. Oamenii tin post negru pâna ce vine preotul si beau întâi din aceasta apa sfintita. Preotul este precedat de copii îmbracati în camasi albe, sunând din clopotei si deschizând calea preotului, strigând Kira Leisa, adica pronuntarea româneasca a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluieste). Pe lânga troparul bobotezei, copii cânta colinde speciale care descriu miracolul care a avut loc la Iordan. În ziua aceasta, în afara de preot, nimeni nu se duce colindând din casa în casa.

În ziua de Boboteaza, dupa Sfânta Liturghie, preotul împreuna cu enoriasii fac o procesiune la un lac, râu sau vreun isvor, pentru slujba Sfintirii Apelor. Când troparul praznicului începe, vânatorii si padurarii satului împusca peste ape ca sa alunge duhurile necurate. Astazi acest obicei a pastrat doar semnificatia festiva a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Daca este destul de frig se pregateste o cruce de ghiata pentru a marca locul slujbei si la sfârsit preotul arunca în apa o cruce de lemn, iar feciorii satului se arunca sa o scoata, chiar daca este ger de crapa pietrele. Se crede ca în ziua aceasta toate apele pamântului sunt sfintite; de aceea femeile nu spala rufe pentru urmatoarele opt zile pâna la sfârsitul praznicului.

Cu acestea, datinele de iarna nu s'au încheiat, dar s'a terminat carnavalul. Femeile se apuca iarasi, cu tristete, de tors si de a pune pânza la nevedit. Barbatii trebaluiesc prin sura punând dinti la grebla, sau ascutind fierul de la plug. Pâna la Postul Mare nu mai este nici o alta distractie.

(Din Rev. ''Rugul Aprins'' nr. 3, 1997 al Manastirii Adormirea Maicii Domnului, din Michigan)