Genealogia Mântuitorului

Era obiceiul la cei vechi sa se redacteze tabloul genealogic, atunci cand se vorbea despre oamenii mai deosebiti si neamul din care provin, spre a li se cunoaste originea. Asa, in Vechiul Testament gasim prezentat tabloul genealogic al lui Adam, al lui Noe si al lui Sem.

Pentru a arata ca Iisus este Mesia proorocit si asteptat, Sfantul Evanghelist Matei incepe scrierea Evangheliei sale prezentandu-ne tabloul genealogic al Domnului.

Cum tabloul genealogic se numeste "cartea neamului", vom vedea care este cartea neamului lui Iisus Hristos, sau genealogia Mantuitorului.

Inca de la inceputul Evangheliei, Sfantul Matei anunta ca va prezenta "cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam". Aceasta inseamna ca Iisus Hristos nu este un om oarecare. Insusi numele Lui spune aceasta. "Iisus" este transcrierea grecizata a evreiescului "Iesua", care inseamna "Dumnezeu este Mantuitor", iar "Hristos" inseamna "Unsul", adica Mesia cel proorocit, Izbavitorul lumii. Ungerea ca binecuvantare cereasca consfintea o demnitate cu totul deosebita, de aceea se aplica regilor teocratici, profetilor si arhiereilor. El provine dupa trup din semintia lui Avraam si din familia lui David. Aceasta are o importanta deosebita, deoarece Mesia era asteptat ca provenind din Avraam, cu care Dumnezeu a incheiat un legamant sfant si pe care l-a binecuvantat in mod cu totul deosebit atunci cand s'a asezat din porunca divina in Canaan:"Si eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvanta, voi mari numele tau si vei fi izvor de binecuvantare. Voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta... Si se vor binecuvanta intru tine toate neamurile pamantului" (Facere 12, 2-3). La fel, Mesia va proveni din familia regelui David. El se va numi "Fiul lui David", conform proroociei pe care Dumnezeu prin profesul Nathan o descopera lui David. "Iata, Domnul iti vesteste ca iti vei intari casa... Voi ridica dupa tine pe urmasul tau, care va rasari din coapsele tale. Acela va zidi casa numelui meu si eu voi intari scaunul domniei lui in veci...Casa ta va fi neclintita, regatul tau va ramane vesnic inaintea ta si tronul tau va sta in veci" (II Regi 7, 12-17).

Tocmai de aceea, "cartea neamului lui Iisus Hristos" este prezentata pe trei etape sau unitati, inscriindu-se 42 de neamuri, impartite in cate 14, dupa cum urmeaza: de la Avraam pana la David de la David pana la robia babilonica si de la robia babilonica pana la Iosif.

Prima perioada, inceputa cu Avraam, se continua cu Isaac si Iacov, urmand apoi Iuda. Acestuia, primind binecuvantarea tatalui sau, i se prevesteste ca din semintia lui se va naste Mesia: "Nu va lipsi sceptrul lui Iuda, nici toiag de carmuitor din coapsele sale, pana ce va veni Impaciuitorul caruia se vor supune popoarele"( Facere 29,10).

Perioada a doua cuprinde pe Solomon, fiul lui David, apoi pe Roboam, continuandu-se cu alti regi mai buni, sau mai rai, mai evlaviosi, sau mai idolatri, care au atras mania lui Dumnezeu si poporul este dus in robia babilonica sub Nabucodonosor, cand Ierusalimul a fost asediat si distrus, iar templul a fost pradat. Reintorcandu-se apoi in patrie, reapare in constiinta poporului idealul mesianic. Este pomenit numele lui Zorobabel, care recladeste templul din Ierusalim. Desi acest templu nu a avut stralucirea celui dintai, marirea lui va fi si mai mare - spuneau profetii -fiindca in el va intra Mesia.

Cartea neamului lui Iisus Hristos se incheie cu "Iosif, logodnicul Mariei, din care sa nascut Iisus, ce se cheama Hristos". Vedem ca originea dupa trup a Domnului este redata pe numele lui Iosif, care nu era tatal Lui natural, dar conform randuielilor timpului, copiii erau socotiti ca apartinatori aceleasi familii, chiar daca tatal lor natural era altul. In acest caz, Iosif era socotit tatal legal, nu natural, pentru a se intari convingerea ca Iisus este Mesia, "Fiul lui Dumnezeu". Evanghelistul precizeaza ca Iosif este "logodnicul" Mariei, nu sotul ei, de unde putem vedea clar ca Maria, mama lui Iisus, este Fecioara, iar intruparea este de la Duhul Sfant.

Desi genealogia este prezentata descendent, amintindu-se numele barbatilor, fiindca ei constituiau capul familiei, care perpetuiaza neamul, Evanghelistul ne reda totusi si nume de femei,ca :Tamar,Bahab, Betseba si moabiteanca Ruth, iar la sfarsit aminteste,dupa cum am vazut, numele Sfintei Fecioare Maria, care talmacit inseamna :"Bineplacuta", "Binemirositoare",:Placuta", :Doamna", Stapana".

Pe langa prezentarea pe care o face Sfantul Evanghelist Matei, urmarind neamurile de la Avraam si pana la Iisus, mai avem in Noul Testament si o alta prezentare a neamului lui Iisus, cea pe care ne-o infatiseaza Sfantul Evanghelist Luca intr'o forma inversa, ascendenta, de la Iisus pana la Adam, pana la Dumnezeu.Asociindu-l pe Mantuitor cu Adam, vedem ca asa cum prin firea pacatoasa mostenita de la primul om, suntem supusi pacatului, tot asa prin intruparea "Celui de al doilea Adam",a Mantutorului Iisus Hristos putem mosteni firea eliberata de pacat, innoita prin binecuvantarea lui Dumnezeu spre viata vesnica.

Facand impartirea genealogiei Domnului din 14 in 14 generatii, ne gandim la faptul ca cifra 14 reprezinta dublarea cifrei 7 considerata sfanta, iar 42 dublarea inmultita cu 3, reprezinta deplinatatea sfinteniei implinite in persoana celui care o incheie, adica a lui Iisus Hristos.

Am vazut apoi ca in cartea neamului lui Iisus apar si femei. Unele din ele chiar pacatoase, altele de alt neam, ceea ce inseamna ca la mantuire sunt chemati toti oamenii, in mod egal :barbati sau femei, pacatosi sau drepti, din poporul ales sau din alte neamuri.

Observam ca Sfantul Evanghelist ne prezinta neamul dupa trup al Domnului. Aceasta nu opreste sa consideram ca Cel ce s'a intrupat este si ramane Dumnezeu adevarat. Fiind si ramanand Dumnezeu adevarat, El este si Om adevarat, adica Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, "Fiul lui David".

Pericopa evanghelica referitoare la "cartea neamului lui Iisus Hristos" a fost randuita de catre Biserica sa se citeasca in duminica dinaintea Nasterii Domnului, atragandu-se prin aceasta luarea aminte asupra personalitatii divin-umane a celui ce se va naste pentru a noastra mantuire.

Preot Prof.Sorin Cosma (din revista "INVIEREA")