Botezul Domnului - Epifania

Sarbatorirea Botezului Domnului se mai numeste cu un termen grecesc si Epifanie adica "Aratarea Domnului".

Pe buna dreptate i s-a dat acest nume, pentru ca acum Domnul se arata prima data în public, gata de a îndeplini misiunea pentru care a fost trimis de catre Tatal.

Vazându-L Ioan, cel care boteza, în Iordan, pe toti cei ce veneau din Ierusalim si din toata Iudea, L-a vestit si el si L-a aratat lumii ca fiind "Mielul lui Dumnezeu ce ridica pacatele lumii" (In.1,29).

Dar, la Boboteaza, nu numai Fiul cel Unul Nascut s-a aratat, ci si celelalte doua Persoane treimice si-au dezvaluit în chip deslusit existenta. "Deschiderea cerului" de care ne vorbeste Sfânta Evanghelie (Mt.3,17) tocmai lucrul acesta îl sugereaza, anume ca taina cea mai presus de minte si de cuvânt a Treimii devine acum cunoscuta, bineînteles atât cât este cu putinta creaturii sa o cunoasca.

De la acest eveniment al Botezului începând, închinarea si lauda aduse lui Dumnezeu vor fi de fapt aduse Tatalui, Fiului si Sfântului Duh, Treimii celei de o fiinta si nedespartite. Iata deci, ca într-adevar, minunata aratare a lui Dumnezeu s-a petrecut la Iordan, când Domnul a primit Botezul.

Cât despre acest botez pe care îl practica Ioan, se stie ca nu era identic cu Botezul pe care îl va institui Domnul dupa Ünvierea Sa din morti. Chiar Sfântul va recunoaste ca între cele doua Botezuri, exista o diferenta fundamentala, spunând: "Eu unul va botez cu apa, spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine... va va boteza cu Duh Sfânt si cu foc" (Mt.1,11).

Ca trimis al Tatalui, sa pregateasca si sa anunte venirea Fiului în lume, Ioan îi îndemna pe oameni sa se faca vrednici de aceasta minunata aratare. Predica lui era pe cât de scurta, pe atât de ferma si de deslusita: "Pocaiti-va ca s-a apropiat împaratia cerurilor" (Mt.3,2).

Botezul lui Ioan era unul pregatitor. Abia Botezul, pe care-l va institui Hristos Domnul va fi Botez mântuitor. Ioan boteza în numele sau si din propria sa initiativa. Botezul crestin, Taina Sfântului Botez urma sa fie administrata de o porunca;, cu trimitere catre toata lumea si sa fie facut în numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh. "In numele" vrea sa însemne "cu puterea Tatalui, a Fiului si a Sfântului Duh", deci cu putere dumnezeiasca si cu efecte pe masura.

Ultimul testament pe care l-a lasat Mântuitorul Apostolilor Sai, înainte de Ünaltarea Sa la cer tocmai aceasta a fost sa mearga în toata lumea si sa împartaseasca acest Botez tuturor popoarelor, învatându-le sa pazeasca toate câte a poruncit El, adica toata Evanghelia (Mt.28,19).

Apostolii au primit ca pe un lasamânt dumnezeiesc aceasta porunca a Domnului, si începând de la Ierusalim au plecat în toata lumea, botezând neamurile si facând sa creasca si sa se întareasca Biserica, al carui Cap este Mântuitorul Hristos. Parasind ei aceasta lume, au încredintat urmasilor lor, episcopilor si preotilor, datoria de a savârsi lucrul Domnului si astfel veac dupa veac numarul crestinilor a sporit, credinta s-a latit si împaratia lui Dumnezeu a câstigat teren.

Desigur ca lucrul acesta n-a fost bineplacut diavolului, care voia sa instaureze pe pamânt propria sa împaratie. El de altfel a intervenit chiar de la început, pentru a împiedica împlinirea voii lui Dumnezeu. Când S-a nascut Iisus, diavolul a inspirat lui Irod gânduri criminale, îmboldindu-l sa-si întinda mâna si sa ia viata Celui care a fost trimis sa puna temelia împaratiei lui Dumnezeu. Mai apoi, dupa ce Domnul S-a botezat si s-a retras în pustie, diavolul cauta sa-L abata de la calea pe care tocmai pornea,ispitindu-L între altele, cu chipul împaratiei lumesti, a bogatiei si stralucirii desarte si trecatoare.

Dupa veacuri si veacuri de istorie crestina, diavolul a pornit asaltul asupra crestinilor de asta data. Ün chip cu totul perfid si-a facut planul de a lovi tocmai în temelia Bisericii. Scopul urmarit de el era sa închida usa împaratiei pe care Domnul a deschis-o prin instituirea Botezului. De aceea, i-a ispiti pe unii, spunându-le ca Botezul pe care l-a practicat dintru începuturi Biserica, nu este mântuitor. Adevaratul botez este în afara Bisericii, împartasit la o alta vârsta decât a copilariei.

Din nefericire, ispita diavolului a avut efecte. Unii crestini s-au lasat nebotezati, si astfel au început sfâsierile si rupturile în Biserica.

Pentru progresul Împaratiei lui Dumnezeu lucrul acesta a fost pagubitor. Multi dintre cei care ar fi putut sa intre în ea au fost împiedicati. Crestinatatea a oferit lumii din afara Bisericii un spectacol pe care numai încrederea nu putea sa o favorizeze.

Asa se face ca astazi, realitatea crestina este departe de idealul scripturistic redat prin cuvintele "Un Domn, o credinta, un Botez". Credintele sunt mai multe si din pacate si Botezurile.

Tot în chip perfid se cauta a se acredita ideea ca diversitatea era inevitabila, oamenii fiind diferiti unii de altii, Diversitatea era într-adevar justificata si fireasca, dar nu si sfâsierea unitatii, distrugerea ei pe considerente cu totul straine de planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii.

Referindu-ne la aceste situatii nu vorbim de lucruri care apartin trecutului sau care au fost numai pasagere în viata Bisericii. Ne confruntam din pacate, în fiecare zi cu ele. Pe strada, în calatorie, în spitale. în universitati, la locul de munca suntem asaltati de insi care în chip fatis sau la ureche ne strecoara îndoiala ca Botezul primit nu are valoare, si ca pentru mântuire trebuie primit un alt Botez si aderat la o alta credinta. Asa se despart si se razletesc familii si comunitati de oameni.

Cunosc cazul unei femei vârstnice adusa de fiica ei din mediul rural, la oras. Ünca pe când erau împreuna în satul lor, amândoua frecventau cu regularitate sfânta biserica. Aveau un motiv în plus s-o faca: le murisera de timpuriu sotul si parintele. Cercetarea bisericii le inspira curaj si le alina durerea.

Regasindu-se dupa ani de despartire în casa fiicei, cele doua si-au reluat bunul obiceiu de a pleca împreuna la biserica.Se reîntorceau acasa cu bucurie si mângâiere în suflet.

Totul a fost bine pâna când de la o vreme, batrâna cauta prilej sa nu mai plece împreuna cu fiica ei la biserica. Gasea diferite motive, fie pentru a pleca mai devreme, fie mai târziu. Mare i-a fost mirarea fiicei, când a constatat ca mama ei, desi pregatita sa vina la biserica, n-a mai ajuns acolo. S-a lamurit în curând care este cauza. Mama ei fusese atrasa spre o alta credinta. I s-a spus ca este batrâna si ca nu e bine sa ramâna nebotezata. Adevaratul botez urma sa-l primeasca abia acum si de la noua comunitate.

Staruintele fiicei au fost zadarnice. Mama si-a parasit credinta si desi venise la oras, sa-si traiasca ultimii ani alaturi de fiica ei si sa fie ajutata de ea, s-au vazut dintr-o data despartite. Continuau sa mearga la biserica, dar fiecare la biserica ei.

Desigur ca parasirea credintei n-a fost un lucru usor nici pentru batrâna. Se gândea la barbatul ei cu care s-a cununat si care acum odihnea la umbra crucii din satul natal. Inevitabil se întreba: oare el sa fi murit pagân? Ce s-a întâmplat cu el, fara sa fi primit botezul pe care tocmai îl primise ea? Se gândea apoi la fiica ei si la nepotii ei pe care îi iubea. Oare lor sa le fie închisa usa mântuirii? Se mai gândea apoi ca viata ei aici pe pamânt se va sfârsi si ca; pusese în gând sa fie înmormântata lânga barbatul ei. Ce va zice preotul din sat, care a spovedit-o si a împartasit-o, de atâtea ori. S¦i ce vor zice consatenii ei când vor afla ca si-a pierdut credinta, ca si-a parasit traditia de viata crestineasca, mostenita de la bunii si strabunii ei.

Toate aceste framântari au rodit gânduri bune în mintea batrânei. Üntr-o zi i-a împartasit fiicei dorinta de a se reîntoarce la credinta ei, la Sfintele Taine ale Bisericii de care dorea sa se împartaseasca. S¦i astfel, împacata cu Dumnezeu si cu oamenii si-a început calatoria în vesnicie.

Îngustimea întelegerii sectarilor consta tocmai în gresita întelegere a Botezului. Ei fac din Botez unica sansa a mântuirii. Este de ajuns sa te botezi si te mântuiesti. Ori lucrurile nu stau asa.

Fara Botez nu poate exista nadejde de mântuire. Aceasta Sfânta Taina este poarta de intrare în Biserica, este fundamentul vietii crestine. Dar pe acest fundament trebuie construit edificiul unei trairi duhovnicesti, al credintei si lucrarii în dragoste. Celelalte Sfinte Taine ajuta la construirea acestui edificiu. Sectarii se limiteaza numai la Botez, ca si cum ar fi de ajuns fundamentul unei case, ca sa poti crede ca ai deja o casa.

Este bine de stiut ca poporul român este crestin dintru începuturile existentei sale. Este un popor botezat, cu o traditie de viata crestina. Are si sfinti si martiri crestini. Nu este cu dreptate sa fie tulburat în credinta lui si ofensat în demnitatea lui, spunându-i-se ca nu este botezat si ca nu poate avea astfel nadejde de mântuire. Ca sunt si scaderi si multe pacate, este adevarat. Dar exista pentru toate remedii. Reconvertirea poporului român nu înseamna trecerea lui la o alta credinta, cum a afirmat la o întrunire religioasa de la Oradea conducatorul cultului baptist, ci apropierea lui cu si mai multa dragoste de traditiile crestine mostenite din vremea apostolilor si vietuirea în acord cu aceste traditii.

Pr.Prof.Dumitru Abrudan (din "Telegraful Român", Sibiu)