Când am ajuns în aceasta parohiei, la 1 octombrie 1982, între devotatii credinciosi ai bisericii Sfânta Treime, din Los Angeles, California, am aflat doi tineri: Ion si Mandita Canciu, si dumnealor veniti, recent din România, subsemnatul venit din St. Paul Minnesota.M-au întâmpinat cu tot respectul, caracteristic adevaratului credincios român, cu sarutari de mâna, si prea supusa smerenie, asa dupa cum - îmi amintesc - o faceau cei bine credinciosi preotilor bisericii Kretzulescu, din Bucuresti, în anii studentiei mele (si mai apoi de doctorat), de prin anii 1972-1975, când functionat si în oficiul de cantor, si mai apoi de "ghid", la respectiva biserica, unde-mi gasisem linistea în acei ani de preocupari academice.
În aceeasi perioada, înca de prin anii 1955 (când subsemnatul avea numai 4-5 ani), Ion si Mandita Canciu, timp de peste 20 de ani, au slujit Biserica ²Doamna Ghica², din renumitul Lacul Tei, Bucuresti, pâna când s-au pensionat în 1977.
Ion Canciu a slujit Biserica în calitatea de îngrijitor, crâsnic, ajutor de Altar, epitrop asistent, epitrop prim, cantor, acolit-ambulant, ducând Sfânta Împartasanie bolnavilor, acasa si la spitale, din încredintarea si cu binecuvântarea preotilor parohi (caci a slujit sub doi preoti duhovnici), iar mai târziu, administrator general al numitei biserici, sacrificându-se, cu tot devotamentul sau, pentru slujirea Cuvântului lui Dumnezeu. Mama Mandita, sau maica Mironosita a lui Hristos, cum este îndeobste cunoscuta, doamna Marghioala Canciu, si-a secondat îndeaproape sotul, adesea întarindu-l si mai mult întru slujirea lui Hristos, devenind astfel modele reale, si accesibile de traire familiala întru Hristos, ajutându-si semenii în urcusul lor spre mântuire. Mama Mandita, asemenea sotului, si-a dedicat întreaga-i viata slujirii lui Hristos, slujirii Bisericii Sale.
Nascut în 1917, la 20 Mai, din Parintii Ilie si Ioana Canciu, Ion Canciu si-a primit educatia generala în comuna (plasa) Geozârgeni, din catunul Burlus, Judetul (prefectura) Arges.
Folosind expresii neaos românesti, însa apartind diferitelor vremuri, cum ar fi "catun", "plasa", "prefectura", ai impresia ca onoratul articolului nostru s-ar fi nascut într-o istorie de "bazme", în veacuri trecute, însa, considerând vocatia sa, dedicatia sincera, si dragostea sa arzânda pentru Hristos, îti dai seama ca, în fata lui Dumnezeu, trecutul, prezentul si viitorul sunt doar notiuni ce nu au nimic de-a face cu divinitatea, ci numai cu existenta noastra pamânteasca. De aceea, expresia scripturistica: "Tu esti preot în veac, dupa rânduiala lui Melchisedec", i se aplica si lui Ion Canciu, chiar daca nu "este toba de carte" teologica, asa cum singur o marturiseste.
În perioada anilor 1924-1930 si-a împlinit cursurile scolii primare (6 clase) în catunul nativ, dupa care s-a mutat în Bucuresti, ca sa-si câstige existenta.
Sub îndrumarea pr. GHEORGHE POPA, fostul paroh al Bisericii "Doamna Ghica", Lacul Tei, Bucuresti, sector 2, Ion Canciu, pe lânga îndeletnicirile mentionate mai sus, s-a preocupat de cântarile stranei, devenind în perioada anilor 1969-1977 cantor prim al Bisericii "Doamna Ghica", si aprofundându-si cunostintele de teologie ortodoxa.
În 1972-1976, la insistenta parintelui paroh, Ion Canciu studiaza teologia, prin cursuri sporadice, la Mânastirea Cernica (de lânga Bucuresti), dorind a fi, mai târziu, dupa obtinerea unei diplome de teologie, de la vre-un seminar teologic, slujitor al Bisericii lui Hristos.
În perioada anilor 1977-1982 (anul plecarii sale în Statele Unite ale Americii), Ion Canciu a activat în calitatea de membru al Consiliului Parohial al Bisericii "Doamna Ghica", din Lacul Tei, Bucuresti.
La invitatia fiicei sale, Maria Simon Aramis, familia Ion sI Mandita Canciu vine în Statele Unite, la finele anului 1982, stabilindu-se în Los Angeles, California, si atasându-se parohiei "Sf. Treime" din Los Angeles.
Din 1983 si pâna în prezent, ipodiaconul Ion Canciu a împlinit mai multe chemari în cadrul parohiei: cantor II, mai apoi cantor I (oficial numit), membru al consiliului parohial, membru al corului, citet (binecuvântat de catre P. S. Episcopul Nathanie în 1993), mai apoi ipo-diacon (binecuvântat de PS Sa Episcopul Nathaniel în 1996), si - nadajduim si dorim ca sa fie sfintit si întru diacon, pe seama parohiei ortodoxe române "Sf. Treime" din Los Angeles, California, în viitorul nu prea îndepartat. Împlinind mai bine de 15 ani de slujire necontenita (duminica de duminica, si sarbatoare dupa sarbatoare, chiar si în timpul saptamânii) la biserica noastra, dorim sotilor Ion si Mandita (Marghiala) Canciu viata îndelungata, sanatate deplina si putere de slujnire în via Domnului.
Cu toata dragostea,
Parintele paroh Constantin Alecse si familia, preotii co-slujitori, si toti enoriasii bisericii ortodoxe române din Los Angeles, California (USA).
|
|
|